Istoric

HC DUNĂREA BRĂILA REPREZINTĂ UN FENONEM ÎN JURUL CĂRUIA S-AU STRÂNS SUPORTERI, VISURI ȘI AMBIȚII

În perioada anilor 70, având sprijinul sindicatului, la combinatul CCH a luat ființă o echipă feminină de handbal care de-a lungul timpului a purtat mai multe denumiri, cea mai cunoscută fiind CHIMIA. Această grupare sportivă a fost una cu bune rezultate în eșalonul al doilea al handbalului.

În data de 10.07.1997, în baza legii asociațiilor și fundațiilor apare HANDBAL CLUB DUNĂREA BRĂILA. Cu eforturi financiare, echipa se menține în eșalonul al doilea fără a înregistra performanțe deosebite.

În anul 2001 gruparea se reorganizează conform Legii 69/2000. Acest fapt a determinat o nouă viziune asupra performanței – se fac transferuri, se are în vedere promovarea.

La finalul ediției de campionat 2004-2005 HC DUNAREA Brăila a promovat în prima ligă reușind să câștige toate meciurile pe care le-a disputat. Contactul cu exigentele primei divizii a fost dur. Primul sezon 2005-2006 în Liga Națională a fost cel mai greu, echipa clasându-se pe un onorant loc 7, rezultat bun pentru o nou promovată.

Odată cu acordarea sprijinului financiar din partea Consiliului Județean Brăila și a Primăriei Municipiului Braila echipa se reorganizează și în felul acesta apar și performanțele. Al doilea an de Ligă, 2006-2007 a adus locul al cincilea în ierarhie și participarea în Challenge Cup. HC DUNAREA Brăila a atins semifinalele competiției (eliminată în această fază a întrecerii de echipa germană VFL Oldenburg).

La finele celui de al treilea an în Liga Națională, 2007-2008 HC DUNAREA Brăila termină pe poziția a cincea și obtine a doua participare consecutivă în Cupele Europene, participând astfel în CUPA EHF (2008-2009) pe care a părăsit-o din primul tur, fiind eliminată de HCM Baia Mare.

La finele campionatului 2008 – 2009 se înregistrează o clasare pe locul III în Liga Națională, performanță de excepție. Bronzul Ligii Naționale a trimis Brăila pentru a treia oară consecutiv în Cupele Europene – CUPA CUPELOR 2009-2010 – HC Dunarea a fost eliminată în turul al patrulea, optimi, de mai vechea cunoștință VFL OLDENBURG.

La Brăila joacă din sezonul 2008-2009 și golghetera la acea dată, a ultimelor trei ediții în Liga Națională – ADA MOLDOVAN (un titlu la Roman și două in tricoul HC DUNĂREA). După bronzul Ligii Naționale, ADA MOLDOVAN, a fost singura jucătoare brăileană care participă la Cupa Mondială din 2010, fiind și medaliată cu bronz la „europene”. Convocată permanent, în acea perioadă la echipa națională, ADA MOLDOVAN contribuie la succesele naționalei României, prin câștigarea CUPEI MONDIALE în 2010 și medalia de bronz la Campionatul European din Danemarca și Norvegia 2010. De asemenea ADA MOLDOVAN a participat la Campionatul Mondial din CHINA 2009.

În al cincilea an de Ligă Națională, ediția 2009-2010, DUNĂREA BRĂILA termină a cincea în clasament și joacă în CUPA EHF, ediția 2010-2011, a patra aventură europeană consecutivă la Dunăre, brailencele au trecut în turul al-IV-lea, eliminând FEMINA VISE (Belgia) și ORMI LOUX PATRAS (Grecia) câștigând toate meciurile. Drumul în Cupa EHF se termină în manșa retur ale optimilor de finală, când formația daneză Team Esbjerg se impune și în manșa retur, cu scorul de 25-22. În tur, echipa nordică a câștigat la Brăila, cu 21-20, iar cu scorul general de 46-42 a obținut calificarea în sferturile de finală ale competiției.

În sezonul 2011/2012 HC Dunărea a pierdut șansa de a lua medalia de bronz în Liga Națională și s-a mulțumit într-un final cu locul al IV-lea și cu participarea în Cupa EHF. Prima manșă, cea cu Biseri, s-a disputat la Brăila, ambele meciuri fiiind câștigate de HC Dunărea cu scorul total de 72-29. A urmat deplasarea în Rusia care a adus înfrângerea usturătoare a brăilencelor, dar a fost de înțeles, având în vedere că au întâlnit tancurile rusești. Primul meci din dubla manșă din EHF 2012/2013 a fost pierdut de brăilence, Kuban Kransdar – HC Dunărea Brăila 28-22 (14-12). O săptămână mai târziu, într-o sală plină și cu un public minunat, HC Dunărea nu a reușit decât frumosul, dar nu și imposibilul, câștigând meciul dar pierzând șansa de a merge mai departe în Cupa EHF, și la scorul de 29-24 (18-9), brăilencele și-au luat adio de la Europa!

În ultimii ani cel mai bun produs al handbalului brăilean, GABRIELA PERIANU este convocată constant la loturile naționale, fiind considerată o jucătoare de perspectivă.

Pentru 2013, clubul brăilean și-a propus clasarea cât mai sus în clasament, lucru care de la an la an devine din ce în ce mai greu, pentru că tot mai multe echipe se întaresc și aspiră la o clasare cât mai sus în Liga Națională. Din ediția de campionat 2013 – 2014 s-au alăturat echipei și alte jucătoare cu experiență în handbalul feminin, reamintim pe RAMONA FĂRCAU și ALINA HORJEA.

Trebuie remarcată și logevitatea la Duăarea Brăila a portarului DOBRE GABRIELA, un „înger pazitor” al porții echipe noastre. Cu ajutorul jucătoarelor experimentate dar și ambiția tinerelor handbaliste sezonul 2013/2014 aduce a doua mare performanță, un binemeritat loc III în Liga Națională.

Proaspăt medaliată cu bronz dar și cu cea de-a șasea participare în Cupe EHF, Handbal Club Dunărea Brăila începe sezonul 2014/2015 cu o echipă aproape neschimbată față de sezonul precedent (doar două jucătoare părăsesc lotul). În EHF, brăilencele trec relaxate de turul III, învingând formația portugheză Alavarium/Love Tiles, cu 40-21 și 34-22. HC Dunărea Brăila a ratat calificarea în sferturile EHF, în fața echipei franceze Issy Paris Hand, deși a învins în deplasarea din capitala franceză, în manșa retur din optimile competiției, cu 25-24 (10-13). Însă scorul din tur a fost de 30-26.

Sezonul 2015-2016 vine din nou cu un binemeritat loc de calificare în Cupa EHF, clasându-se pe poziția a patra în Liga Națională. Drumul spre Grupele EHF se oprește la sfârșitul anului 2016, de această dată în turul III. Echipa se impusese în prima manşă la limită, cu scorul de 25-24 în formației norvegiene Byasen Trondheim, însă în manşa a doua din turul al treilea preliminar al competiţiei, norvegiencele se impun cu scorul de 34-23 (17-10). Anterior, formaţia de la Dunăre a eliminat HB Dudelange (Luxemburg), cu 43-12 şi 36-10, în primul tur, respectiv formaţia belarusă HC Gomel, cu 27-15 şi 26-22, în turul secund al competiţiei.

A urmat cea mai mare realizare pe plan național a brăilencelor. Cea mai bună performanță din istorie a clubului reprezintă câștigarea medaliei de argint în ediția 2016-2017 a Ligii Naționale de handbal feminin. Elevele antrenate la acea dată de Costică Buceschi și Cristian Cezar Preda au câștigat cu 26-18 (12-6) meciul din penultima etapă cu HCM Rm. Vâlcea și aveau patru puncte avans față de următoarea clasată cu o etapă înaintea finalului de campionat. În aplauzele a peste 2000 de spectator, fetele de la HC Dunărea au primit medaliile de argint de la antrenorul federal Nicoleta Alexandrescu. Bineînțeles, a urmat participarea în competiția europeană EHF însă n-am scapat de ”ghinionul” norvegian din 2016. Dunărea Brăila a învins Byasen Handball Elite, scor 28-20 (13-11), dar în tur scorul a fost de 28-18 (13-10) în favoarea echipei norvegiene, care obţine calificarea în turul trei cu scorul de general de 48-46.

Anul 2018 vine și cu medaliile de bronz la ediția 2017-2018 a Cupei României Fan Courier, după ce a învins în finala mică pe CSM Roman cu 28-24 (13-14).

Clubul brăilean cu cele mai multe prezenţe pe prima scenă a sporturilor de echipă pe plan naţional, cu cele mai multe participări însoţite de rezultate notabile în plan european, HC Dunărea a traversat și perioade mai critice. Însă niciodată nu s-a abătut de la obiectiv. A rămas în primul eșalon al Ligii Naționale de Handbal Feminin, cu rezultate care au poziționat echipa la mijlocul clasamentului.

Singura echipă brăileană care activează în primul eşalon, HC Dunărea, a redevenit un club de talie europeană când, în 2020, Federaţia Europeană de Handbal a inclus-o pe lista formaţiilor care vor lua startul în turul al doilea al EHF European League. Handbal Club Dunărea Brăila s-a calificat pentru a 9-a oară în competiţiile Europene şi a jucat în sezonul 2020-2021 în EHF European League, performanţa fiind rezultatul evoluţiilor bune şi al clasării pe locul al 5-lea în campionatul precedent al Ligii Florilor.

Formaţia de handbal brăileană rămâne punctul de atracţie al iubitorilor de sport din Brăila iar pentru ca realizările să fie depășite, jucătoare emblematice precum Tiron, Udriştioiu sau Tamires, handbaliste care au contribuit în mod decisiv la obţinerea acestui rezultat, bineînţeles alături de celelalte componente ale lotului, în frunte cu Dache şi Czeczi, rămân la Brăila.

Stabilitatea financiară oferită de autorităţile locale (Consiliul Județean Brăila și Primăria Municipiului Brăila) şi de parteneri, au făcut ca în vara anului 2020 să vină la Brăila jucătoare cu experienţă în Cupele Europene, mai precis în Liga Campionilor sau Cupa EHF, handbaliste de lot naţional precum Zamfirescu, Kanaval, Sazdovska, Nenezic şi Premovic. Echipa brăileană şi-a întărit lotul pentru a putea obţine rezultate bune în toate competiţiile în care este angrenată, respectiv Liga Florilor Mol, Cupa României Fan Courier şi EHF European League.

Anul 2020 a însemnat cel mai greu an din istoria recentă a omenirii, an ce a pus amprenta într-un mod nu tocmai plăcut pe toți oamenii, inclusiv pe sportivi. Însă cu toții am încercat să ne readaptăm, să învățăm să trăim cu pericolul în ceafă și am învățat să ne protejăm la tot pasul. Din punct de vedere al performanțelor sportive în handbal, Brăila a excelat. Am ajuns pentru prima dată în GRUPELE EHF European League. Jucătoarele s-au mobilizat în mod exemplar și au avut un parcurs remarcabil, reușind calificarea în sferturile de finală. Dunărea Brăila s-a clasat pe locul 2 în Grupa D, obținând 7 puncte. Din grupă au mai făcut parte Siofok (11 p), Krasnodar (6p) și Fleury (6p).

Obișnuite cu implementarea unui ritm rapid al paselor, jucătoarele Dunării, chiar și în condițiile absenței principalului atu al construcției, Elena Dache, au demonstrat că nu se lasă influențate de aspectul palmaresului echipelor pe care le-a înfruntat. Miza pusă în joc a impulsionat, aceasta fiind înfruntarea echipei cu care urma să joace după clasarea pe locul 2 în grupe, și anume Minaur Baia-Mare. În ultimii opt ani, trupa brăileană nu se impusese niciodată în fața reprezentantei handbalului maramureșean. Speranța pentru întreruperea unei serii greu verosimile se reaprindea tocmai într-o după-amiază aparte în Sala (Polivalentă) Danubius.

Dunărea Brăila avea o ofensivă de invidiat și trei jucătoare în topul marcatoarelor. În ultimele 12 meciuri directe, scorul este ireal. Minaur Baia Mare câștigase 11 meciuri, iar unul dintre ele s-a încheiat la egalitate. În ultimii 11 ani, cele două formații s-au întâlnit de 18 ori, Baia Mare având 12 victorii și Brăila 4. Însă, din anul 2013, Dunărea nu a mai câștigat niciun meci cu Baia Mare.

Minaur Baia Mare este favorită, dar asta nu ne împiedică să visăm la Final Four. Ne-am așteptat la două jocuri deschise, ne-am luptat pentru șansa noastră, am încercat să jucăm cât de bine putem. Am ajuns în sferturile de finală după o pauză destul de mare, câteva jucătoare au fost și la loturile naționale. Iar două-trei antrenamente în formulă completă înaintea meciului nu au fost suficiente pentru a pune toate lucrurile la punct.

Dunărea Brăila avea un apetit ofensiv de invidiat în această competiție. Aneta Udriștoiu (44 de goluri), Marina Dmitrovic (43) și Elena Dache (36) sunt în top 10 cele mai bune marcatoare ale competiției.
În manşa tur din sferturile European League, echipa de handbal feminin Dunărea Brăila a fost învinsă, pe teren propriu, de formaţia Minaur Baia Mare, scor 31-24, deși rezultatul la pauză arăta un frumos egal și încă ne permitea să sperăm.

Returul ne oprea din competiția europeană. Minaur îşi asigurase în mare măsură prezenţa în faza următoare în urma victoriei din tur, cu 31-24. Dunărea Brăila a făcut o primă repriză foarte bună în retur şi a condus de mai multe ori la două goluri diferenţă, 2-0, 3-1, 4-2, 11-9, iar înainte de pauză a avut chiar trei goluri în plus, 14-11, însă avansul la jumătate meciului a fost minim, 14-13. Minaur a preluat controlul după pauză şi s-a desprins la trei goluri, 22-19, 23-20, 24-21, câştigând în cele din urmă cu 27-25.

DUNĂREA BRĂILA rămâne un club cu un istoric impresionant, cu o activitate de peste 20 de ani în handbalul românesc, cu jucători importanți de-a lungul istoriei și cu rezultate remarcabile, un club cu un prezent și un viitor minunat, un club în care centrul de copii și juniori este baza piramidei de performanță.

Cel mai de succes sport de echipă din Brăila rămâne handbalul, iar Brăila are cu se mândri!