C A L I F I C A R E în sferturile de finala. Dunărea Brăila în primele 8 din Europa
formaţia brăileană a trecut de Kuban cu 36-32 * în sferturile EHF European League, echipa noastră o va întâlni pe Minaur Baia Mare * învingătoarea se califică în Final Four-ul competiţiei
HC Dunărea a avut o săptămână cu trei examene importante, două în grupa D a EHF European League şi unul în Liga Florilor, cu ocupanta locului al 4-lea, Măgura Cisnădie, şi pe toate le-a trecut cu brio.
Pentru prima dată în istoria clubului, formaţia brăileană s-a calificat în sferturile de finală ale EHF European League, după ce a scos 4 puncte din dubla cu Fleury Loiret şi 3 puncte din confruntările cu echipa din Rusia, Kuban Krasnodar. Rezultate foarte bune pentru care handbalistele şi staff-ul tehnic merită felicitări, aşa cum afirma imediat după meci preşedintele clubului. Însă la realizarea acestor rezultate de excepţie un rol important l-au avut preşedintele şi vicepreşedintele clubului, George Caranica, respectiv Marian Neta, care au asigurat cadrul adecvat pentru marea performanţă.
Ultimul meci al grupei D, HC Dunărea – Kuban Krasnodar, a fost unul la discreţia jucătoarelor pregătite de Neven Hrupec. Doar în primele 4 minute s-au înregistrat două egalităţi, după aceea formaţia gazdă a fost cea care a dictat ritmul în teren. De la 4-3, HC Dunărea s-a distanţat la 7-3, în minutul 9, după golurile marcate de Czeczi, Safta şi Dache. Echipa gazdă a înscris de şase ori la rând şi avea şapte lungimi avans, 15-8, în minutul 22. La scorul de 16-12 pentru HC Dunărea, Udriştoiu (min. 29) a trimis mingea în bară, de la 7 metri, iar la faza următoare Dudina a marcat. Însă la pauză formaţia brăileană a avut patru goluri avans, 17-13, pentru că în ultimile secunde a înscris Dache.
La începutul reprizei a doua, Kuban a reuşit să marcheze de trei ori prin Listopad, Trukhina şi Davidenko, şi în minutul 34 s-a apropiat la un singur gol, 16-17. Dar Dmitrovic şi Kanaval au marcat şi, două minute mai târziu, HC Dunărea s-a distanţat la trei goluri, 19-16. Echipa din Rusia a mai avut o tresărire de orgoliu în minutul 43, când din nou s-a apropiat la un gol, 20-21, dar formaţia de la Dunăre şi-a continuat evoluţia foarte bună şi s-a desprins la cinci lungimi, 29-24, în minutul 50. Coordonată foarte bine de pe margine de Neven Hrupec, echipa brăileană şi-a păstrat un avantaj liniştitor şi s-a impus în final cu 36-32.
La finalul meciului, handbalistele au sărbătorit victoria prin dans şi s-au stropit cu şampanie. Suporterii le-au făcut o surpriză frumoasă, s-au adunat în curtea interioară şi şi-au aplaudat favoritele.
Manşa tur dintre Dunărea Brăila şi Minaur Baia Mare din sferturile EHF European League se va disputa pe 27 sau 28 martie, iar returul va avea loc o săptămână mai târziu, pe 3 sau 4 aprilie. Învingătoarea se califică în Final Four-ul competiţiei.
Pentru HC Dunărea au înscris: Czeczi 8 goluri, Dache 6, Udriştoiu 5, Dmitrovic 5, Tiron 4, Tamires 2, Kanaval 2, Safta 2, Sazdovska 1, Milic 1.