Handbalistele brăilence au câștigat medalia de bronz a Cupei României Râureni
Echipa de handbal feminin Dunărea Brăila a obţinut medalia de bronz duminică, 21.05.2023, în finala mică a Turneului Final Four al Cupei României, în faţa echipei gazdă, Gloria Bistriţa. Astfel, Dunărea Brăila a învins CS Gloria Bistrița-Năsăud cu scorul de 32-26 (18-13). Final Four-ul Cupei României s-a disputat în perioada 20-21 mai 2023, la Bistrița, în Sala TeraPlast din Bistrița Năsăud.
Au marcat pentru Brăila:
Alexandra-Ramona Severin (2), Kristina Liscevic (5), Jelena Lavko (1), Jessica Quintino (5), Nicoleta Filofteia Balog (1), Maryia Kanaval (2), Larissa Fais Munhoz Araujo (2), Meike Juliane Schmelzer (4), Francielle Gomes da Rocha (2), Mireya Gonzalez Alvarez (7), Corina Elena Romina Lupei (1).
Conform tragerii la sorți, Dunărea Brăila a întâlnit CSM Bucureşti, în semifinalele turneului Final Four al Cupei României la handbal feminin, scor final 26-35 pentru echipa bucureșteană, iar în cealaltă semifinală, Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud a evoluat cu CSM Târgu Jiu, scor final 27-29 pentru echipa gorjeană. Astfel, finala mică s-a disputat între Dunărea Brăila și Gloria Bistrița, iar trofeul s-a disputat între CSM București și CSM Târgu Jiu. Campioana CSM București s-a impus în faţa echipei CSM Târgu Jiu, scor 31-25 (14-13), câștigând Trofeul Cupei României Râureni.
”O victorie frumoasă pentru că nu e ușor să termini pe locul 3 în Cupa României. Am jucat contra unei echipe care a avut un sezon foarte bun în campionat, câștigând medalia de bronz și am reușit să facem un joc foarte bun în ambele faze, atac și aparare, conducând din primul minut până în ultimul minut. Sunt bucuros pentru rezultat, sunt bucuros pentru atitudine și ceea ce am jucat și sunt bucuros că toate jucatoarele de pe foaie au reușit să intre în teren. Totodată, sunt bucuros că toată lumea este sănătoasă și ne putem concentra pentru urmatorul meci, ultimul din campionat, cel de vineri la Târgu Jiu. Sperăm că vineri îi vom face pe suporteri fericiți, câștigând un loc în Cupele Europene” a declarat Costică Buceschi, antrenor principal Dunărea Brăila
„Meciul a fost exact așa cum ne-am dorit să fie, am visat și am muncim pentru această medalie atât de mult și iată că visul nostru a devenit realitate. Sunt foarte fericită și vreau să mulțumesc echipei mele pentru dăruirea din meciul de astăzi. Ne-am dorit mult să luăm o medalie, să facem oamenii din club și suporterii fericiți și mândri de noi. Sunt mândră că evoluția mea a ajutat echipa, dar astăzi am câștigat cu adevărat datorită jocului în echipă” a declarat coordonatorul de joc ”Dunărea” Brăila, Kristina Liscevic.
Ultima etapă din sezonul competițional 2022/2023 este programată pentru data de 26 Mai 2023 atunci când Brăila va juca în deplasare împotriva echipei CSM Tg. Jiu.
Hai, Dunărea Brăila!