Astăzi avem etapă intermediară în Liga Florilor
* în runda a 4-a HC Dunărea joacă la Gloria Bistrița-Năsăud * meciul începe la ora 18.00 și poate fi urmărit în direct pe pagina de facebook a clubului gazdă
Astăzi, de la ora 18.00, în etapa a 4-a a Ligii Florilor, liderul campionatului, HC Dunărea, va juca în deplasare, la Gloria Bistrița-Năsăud, formație aflată în zona inferioară a clasamentului, care nu are niciun punct.
Lotul echipei brăilene, în aceeași componență ca la partida cu Știința București, a ajuns la Bistrița luni la ora 23.00. Marți, de la ora 19.00 la 20.00, antrenorul Morten Soubak a programat un antrenament în Sala Polivalentă, acolo unde se va juca astăzi meciul menționat. Din staff-ul tehnic mai fac parte antrenorul secund, Eugen Jelesneac și directorul tehnic, Sorinel Meca.
Meciul care va putea fi urmărit în direct pe pagina de facebook a clubului Gloria Bistrița, va fi arbitrat de clujenii Barbu și Badiu.
“Este un meci extrem de greu, asta cu toate că în startul acestui nou sezon competițional, Gloria a evoluat sub posibilitățile lotului de care dispune. Echipa noastră este motivată și dornică de a obține un nou rezultat pozitiv care să-i permită să rămână pe o poziție fruntașă în clasamentul Ligii Florilor. Handbalistele echipei vor evolua cu gândul la victorie pentru a-i face fericiți pe minunații noștri suporteri”, ne-a declarat profesorul Marian Neta, vicepreședintele clubului HC Dunărea Brăila.