BRĂILA JOACA FINAL FOUR-ul CUPEI ROMÂNIEI
BRĂILA JOACA FINAL FOUR-ul CUPEI ROMÂNIEI
În perioada 20-21 Mai 2023 handbalul feminin din România își desfășoară faza finală a Cupei României la Bistrița, pe Teraplast Arena.
Conform tragerii la sorți, Dunărea Brăila va întâlni CSM Bucureşti, în semifinalele turneului Final Four al Cupei României la handbal feminin, iar în cealaltă semifinală, Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud va evolua cu CSM Târgu Jiu. Câștigătoarele din semifinale își vor disputa în finală trofeul.
“Ne dorim să facem spectacol la Bistrița și desigur, să luptăm pentru medalie. Treebuie să recunoaștem că presiunea nu este pe noi ci pe CSM București care are ca obiectiv câștigarea Cupei. Vom juca un handbal de calitate cu motivația unor rezultate foarte bune. Suntem mândri de parcursul echipei atât din Cupă cât și din campionat și suntem foarte aproape de atingerea obiectivului stabilit la începutul sezonului” a declarat Adrian Manole, președinte HC Dunărea Brăila.
Programul meciurilor din Semifinale – Sâmbătă 20 Mai:
Dunărea Brăila – CSM București – ora 15:00
CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud – CSM Târgu Jiu – ora 17:30
Duminică 21 Mai, învinsele din semifinale vor juca finala mică [locurile 3-4] – ora 15:00, iar învingătoarele își vor disputa marea finală [locurile 1-2] – ora 17:30. Turneul Final Four va fi transmis în direct pe #ProArena.
Ultima etapă din sezonul competițional 2022/2023 este programată pentru data de 26 Mai 2023 atunci când Brăila va juca în deplasare împotriva echipei CSM Tg. Jiu.
Hai, Dunărea Brăila!