Din tribune, cu speranță și pasiune – povestea meciului CSM București – HC Dunărea Brăila trăită cu emoții până la final!

În etapa a 12-a a Ligii Florilor, HC Dunărea Brăila a jucat în deplasare cu CSM București, duminică, 29 decembrie.

Prietenul meu, alături de care sunt prezent la meciurile Dunării Brăila, este condus de credința: „Când iubești o echipă, pornești la drum cu speranță, indiferent de adversar”. Așa am făcut și eu, îndreptându-mă alături de el spre sala „Apollo” din București să îmi susțin echipa, HC Dunărea Brăila, într-un meci împotriva uneia dintre cele mai puternice formații din campionat – CSM București. Aveam amândoi în suflet emoția și credința că se poate.

Deși Dunărea Brăila a început „pe diesel” meciul, marcând primul gol abia în minutul 6, de la scorul 2-2, meciul a început să ia un ritm electrizant. Dunărea a evoluat în teren cu determinare, ridicându-se, în multe momente, la nivelul unei adversare cu nume în Europa. Echipa lui Jan Leslie a fost de trei ori la conducere în primul act al meciului, însă CSM București a revenit de fiecare dată și a preluat avantajul pe finalul reprizei, distanțându-se la trei „lungimi”, 15-12. Ultimul cuvânt al reprizei l-a avut Mireya Gonzalez, care a înscris cu două secunde înainte de pauză, echipele intrând la vestiare când tabela arăta 15-13.

Concluzia: Prima repriză a fost o luptă strânsă, fiecare echipă căutând să își impună jocul. Brăila a avut momente de inspirație, însă ratările și greșelile personale au permis CSM-ului să aibă inițiativa și să meargă la pauză cu un avans.

Repriza secundă a început sub semnul eficienței gazdelor, care au dus scorul la 19-14 în minutul 35, iar în minutul 45 au mărit diferența față de adversare la 6 goluri, 23-17. Dunărea a încercat în unele momente să revină în joc, dar erorile tehnice și pasele greșite au fost speculate de bucureștence. Finalul de meci a fost însă unul tensionat: lupta din teren a devenit palpitantă, cu Brăila încercând să recupereze terenul pierdut. Jucătoarele Dunării nu au cedat, reușind să mențină un ritm alert și să pună presiune pe adversare, reducând diferența la doar două “lungimi”, scor 23-21, în minutul 54.

În tribune, fiecare minut a fost trăit cu sufletul la gură. Însă, ratările în momente-cheie și câteva ezitări au privat-o pe Dunărea de un rezultat mai bun. La final, tabela avea să arate: 27-25.

Pe drumul spre casă am reținut concluzia camaradului: „Deși victoria a fost adjudecată de CSM București, Dunărea a oferit o prestație curajoasă, contribuind la un spectacol handbalistic care a încântat publicul din sală. Întreaga echipă merită apreciată pentru lupta până la final, dar câteva nume s-au remarcat: portarul Elena Șerban, cu 11 intervenții spectaculoase, interul Mireya Gonzalez, autoare a 7 goluri, și extrema Simone Böhme, care a înscris două goluri superbe, adevărate ‘picturi’ pe tabloul meciului. La meciul de azi, am simțit mândrie. Da, nu am câștigat, da, am mai și greșit în joc atunci când ar fi trebuit să fim mai lucizi, dar fetele noastre au arătat determinare și ambiție. Și știu că, în curând, vor veni momentele mari pe care le așteptăm. Până atunci, voi fi mereu acolo, în tribune, cu speranță și pasiune.”

CSM BUCUREȘTI – HC DUNĂREA BRĂILA 27 – 25 (15 – 13)
Arbitri: G. Murariu / M. Paraschiv (NT)
CSM București: Moreschi (8 intervenții), Hosu (5), Eriksson – Neagu (9 goluri), Omoregie (4), Kobylinska (3), Friis (3), Jaukovic (2), Dindiligan (2), Pasztor (2), Arntzen (1), Ostergaard (1), Mihai, Grijseels, Smits,  Ailincai – Antrenor: Helle Thomsen
HC Dunărea Brăila: Șerban (11 intervenții), Trusova (2) – Gonzalez (7 goluri), Ježić (3), Liščević (3), Michalak (3), Raicea (2), Kanaval (2), Böhme (2), Lixandroiu (1), Milosavljević (1), Schmelzer (1), Mohamed, Popa, Coteț, Venâncio – Antrenor: Jan Leslie

După 12 etape, la final de an 2024, HC Dunărea este pe locul 7, cu 20 de puncte, iar în ultima etapă a turului, duminică, 5 ianuarie 2025, de la ora 17.00, va juca în Polivalentă cu CS Minaur Baia Mare.

*articol scris de Silviu Stanciu