DUNĂREA  BRĂILA  INVESTEȘTE  ÎN  TINERI. AM OBȚINUT SEMNĂTURA EXTREMEI STÂNGA MARIAM MOHAMED

Mariam Nadia Mohamed (n. 2004, București) este o handbalistă cu origini irakiene, crescută în România. Aceasta vine de la CSM București acolo unde a jucat atât pentru echipa de Divizie cât și pentru echipa de senioare pe postul de extremă stânga.

Mariam s-a remarcat prin perseverență și motivație. Practică handbalul de la vârsta de 9 ani și a parcurs toate etapele sportului, pornind de la Junioare I, II, III, IV la echipa de Divizia A a CSM București iar cu ambiția de care a dat dovadă, aceasta a jucat și pentru echipa de senioare. Totodată, Mariam a avut nenumărate convocări la echipele naționale ale României de cadete și Tineret.

În prezent, extrema stânga a Dunării face parte din echipa de tineret a naționalei României.

”Sunt onorată să fac pasul la senioare în tricoul echipei HC Dunărea Brăila.Aștept cu nerăbdare sa îmi întâlnesc noile colege și staff-ul tehnic. Îmi doresc ca valoarea și experiența mea să crească alături de aceste jucătoare valoroase. Hai, Brăila!” a declarat Mariam Mohamed după semnarea contractului.

Mariam Mohamed este noua speranță pentru handbalul românesc. La 15 ani, juca în naționala de cadete a României și se remarca la toate meciurile. Cel mai mare vis al ei este să ajungă o mare handbalistă, ca și Cristina Neagu.

Îi mulțumim pentru alegerea făcută și îi urăm mult succes alături de echipa noastră, în stagiunea 2023-2024. Bun venit, Mariam!

Hai, Dunărea Brăila!