Primele meciuri oficiale pentru junioarele III de la HC Dunărea


* handbalistele preg
ătite de profesorul Eugen Jelesneac participă la primul turneu al grupei C * meciurile au loc în perioada 5-7 februarie, la Constanța

După echipa din Liga Florilor și cea din Divizia A și formația de junioare III de la HC Dunărea Brăila intră în febra competițiilor ofciale.

În perioada 5-7 februarie, HC Dunărea, la care antrenor este profesorul Eugen Jelesneac, va participa la Constanța, la primul turneu au grupei C, din care mai fac parte echipele CSS1 Constanța, CSM Fetești și HC Omer Constanța.

Echipa brăileană va pleca la Constanța pe 5 februarie și în aceeași zi va juca, de la ora 17.40, cu CSM Fetești. Sâmbătă, de la ora 15.00, HC Dunărea o va întâlni pe HC Omer Constanța, iar duminică, de la ora 12.40, pe CSS1 Constanța.

Meciurile, la junioare III, au trei reprize, a câte 20 de minute fiecare. În prima repriză, o echipă este formată din cinci jucătoare de câmp și un portar, iar în repriza a doua și a treia, pe teren, la o echipă vor fi șase jucătoare de câmp și un portar.

La fel ca și la celelalte competiții de handbal care sunt în desfășurare și la Campionatul Național de handbal rezervat junioarelor III, au dreptul de a participa numai handbalistele care au efectuat testul Covid-19, la care rezultatul este negativ.

Lotul echipei HC Dunărea pentru acest turneu cuprinde 14 jucătoare și anume: Morena Andreea Camnasio, Denisa Georgiana Cenușă, Valentina Anamaria Dobre, Silviana Preda, Gabriela Angelina Ghelase, Maria Bianca Mototolea, Andreea Bianca Oprișan, Cristina Ștefania Stoiculescu, Alexandra Tania Ulmer, Adriana Miriam Ben Attmane, Teodora Alexia Grigore, Edith Bălășoiu, Ioana Sima, Teodora Antonia Trifan.