Spectacol și festival de goluri în Polivalentă

* după o evoluție entuziasmantă, HC Dunărea a realizat scorul campionatului, 32-18, cu Știința București *  Da Rocha, Quintino, Kurtovic și Rodrigues au fost principalele marcatoare * Elena Șerban a avut 8 parade * Amalia Terciu aplaudată de brăileni la golul al doilea

Handbalistele de la HC Dunărea nu au avut milă de adversarele lor din runda a 3-a a Ligii Florilor, au evoluat la turație maximă și, după un adevărat festival de goluri, au relizat scorul campionatului, 32-18, în partida cu bucureștencele de la Știința, la care, ca de obicei, printre suporteri, în tribună, au fost președintele și vicepreședintele clubului brăilean, George Caranica, respectiv Marian Neta. Cu toate că defensiva echipei gazdă nu a fost solicitată prea mult, Elena Șerban și-a trecut în cont 8 parade, iar Elena Caraman a avut 3 intervenții bune. Da Rocha, Quintino, Kurtovic, Rodrigues au fost de neoprit în faza de atac și au marcat împreună 23 de goluri. Dintre handbalistele U21 introduse în teren de Morten Soubak, în faza de atac s-a remarcat Amalia Terciu, care a marcat un gol spectaculos în minutul 56, pentru 30-16.

Partida a fost echilibrată doar în primele 5 minute, perioadă în care HC Dunărea a condus cu 1-0, gol Quintino și 2-1, gol Araujo, dar Știința a egalat de fiecare dată prin Cazanga, respectiv Leuștean. De la 2-2 HC Dunărea s-a distanțat la 8-2, după o serie de șase goluri semnate de Araujo,  Quintino 2, Tamires, Kurtovic și Rodrigues.

În minutul 23, Da Rocha a marcat pentru 15-5 și același decalaj s-a consemnat pe tabelă și la pauză, 19-9, cu toate că bucureștencele au încercat să revină în joc și au marcat și ele de trei ori.

Repriza a doua a fost de asemenea la discreția echipei brăilene.

Udriștoiu a transformat o aruncare de la 7 metri și a dus scorul la 20-9. Diferența de 10 goluri s-a menținut până în minutul 23. De la 26-16 HC Dunărea s-a desprins la 32-16, iar printre marcatoare s-a regăsit Amalia Terciu cu două reușite. Cel de-al doilea gol al său a fost unul spectaculos, prompt apreciat de publicul brăilean, care a aplaudat reușita jucătoarei U21. Gâță și Gădăleanu de la 7 metri au marcat pentru Știința, iar în final, HC Dunărea s-a impus la o diferență de 14 goluri, 32-18.

Pentru HC Dunărea au marcat Da Rocha 7 goluri, Quintino 6, Kurtovic 5, Rodrigues 5, Terciu 2, Udriștioiu 2, Larisa Araujo 2, Coteț 1, Safta 1, Tamires 1. Au mai jucat Sazdovska, Pessoa  și Epureanu.

Pentru Știința București au înscris Cazanga 4 goluri, Boljevic 4, Bîță 4, Leuștean 2, Grigoraș 2, Gădăleanu 1, A.M. Șerban 1.