HC Dunărea întâlnește Rapid București, sâmbătă, în Polivalentă
* meciul contând pentru etapa a 5-a a Ligii Florilor începe la ora 17.00 * Decathlon va premia jucătoarele primelor 4 etape, ale echipei noastre
Liderul din Liga Florilor, HC Dunărea, joacă sâmbătă, 16 octombrie, de la ora 17.00, în Sala Polivalentă Danubius, cu Rapid București și se pregătește cu mare responsabilitate pentru că dorește să-și păstreze aceasă poziție fruntașă și după etapa a 5-a a turului.
Adversara formației pregătite de Morten Soubak, Rapid, ocupă în momentul de față locul al 5-lea, diferența dintre cele două echipe care se vor înfrunta sâmbătă, la Brăila, fiind de un singur punct.
“Ne așteaptă o partidă foarte dificilă, în fața unei echipe puternice care cu siguranță își dorește să fie în topul celor mai bune echipe din România. Ca și până acum, sunt convins că echipa noastră va lua meciul în serios, se va ambiționa și va lupta până în ultima secundă. Ne dorim cu toții ca după această partidă să acumulăm cele trei puncte și să ne menținem pe locul întâi în clasamentul Ligii Florilor MOL. Asteptăm publicul alături de noi și suntem convinși că împreună vom putea obține un rezultat important”, ne-a declarat George Caranica, președintele HC Dunărea Brăila.
Accesul în Sala Polivalentă Danubius se va face cu o ora înainte de meci, abonații având prioritate.
La meciul de sâmbătă, partenerul clubului, Decathlon, va premia jucătoarele primelor 4 etape, ale echipei noastre.
Etapa a V-a din Liga Florilor Mol începe astăzi cu meciul dintre CSM București și CSM Deva. Alte cinci jocuri din această etapă se vor disputa sâmbătă, CSM Slatina – Gloria Bistrița, Dacia Mioveni – Știința București, HC Zalău – Minaur Baia Mare, SCM Gloria Buzău – SCM Craiova și HC Dunărea Brăila – Rapid București. Etapa a V-a se încheie miercuri, 20 octombrie, cu meciul Măgura Cisnădie – SCM Râmnicu Vâlcea.