Dunărea Brăila – CS Rapid București, scor final 29 – 35
Luni, 16.05.2023, Dunărea Brăila a jucat pe teren propriu cu CS Rapid București contând pentru etapa a XXV a din sezonul competițional 2022/2023 al Ligii Florilor MOL. Prima repriză s-a terminat în favoarea echipei brăilene, scor 18 – 17, iar partida s-a încheiat în favoarea echipei bucureștene, scor final 29 – 35, câștigând astfel cele trei puncte ale partidei.
Au marcat pentru Brăila: Gonzalez M. (7), Liscevic K. (5), Lavko J. (4), Da Rocha (4), Araujo L. (4), Udriștioiu A. (2), Severin A. (2), Quintino J. (1).
După această partidă, Dunărea Brăila ocupă locul 4 în clasamentul Ligii Florilor Mol acumulând 49 de puncte.
”Eu mă așteptam la mai mult de la echipa mea, din păcate avem 2 reprize bune cu Rapid, una în tur una în retur. Nu e de ajuns. Cu o echipă de calibrul Rapdului sau a CSM-ului trebuie să joci 60 de minute ca să poți spera la un rezultat bun. Ne-am luptat, dar am avut aceleași probleme pe care le avem de multe ori în meciurile importante. Ratările din situație de unul la unul și-au spus cuvântul. Dacă nu dai gol, adversarul te pedepsește. E final de sezon, fetele sunt obosite, ne-a lipsit foarte mult Kanaval pentru că s-a accidentat, a făcut o entorsă. Nu am riscat să joace în prima repriză pentru că jocul mergea, a jucat în a doua. Cred că ea este mareșalul din echipa noastră iar lipsa ei se vede de multe ori pentru că am primit foarte multe goluri peste blocaj, ceea ce nu se întâmpla dacă ar fi fost Masha acolo. Una peste alta, trebuie să vedem ce pot și celelalte jucătoare în apărare și atac, a fost un test pentru toată lumea și acum așteptăm Cupa României și ultimul meci din sezonul acesta, la Tg. Jiu, unde mergem pentru victorie să ne apărăm poziția pe care suntem acum, locul IV” a declarat antrenorul principal ”Dunărea” Brăila, Costică Buceschi.
“Sunt tristă de fiecare dată când pierdem, mă așteptam la mai mult, dar am căzut în a doua repriză. Trebuie să analizăm exact unde este problema și să o rezolvăm pentru următorul sezon și pentru Cupă. Mă simt tristă dar felicitări echipei Rapid, a jucat foarte bine“ a declarat Kristina Liscevic, coordonator de joc ”Dunărea” Brăila.
Mulțumim tuturor suporterilor care ne-au fost alături și îndemnăm să ofere în continuare sprijin echipei.
În perioada 20-21 Mai 2023 handbalul feminin din România își desfășoară faza finală a Cupei României la Bistrița, pe Teraplast Arena.
Conform tragerii la sorți, Dunărea Brăila va întâlni CSM Bucureşti, în semifinalele turneului Final Four al Cupei României la handbal feminin, iar în cealaltă semifinală, Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud va evolua cu CSM Târgu Jiu. Câștigătoarele din semifinale își vor disputa în finală trofeul.
Programul meciurilor din Semifinale – Sâmbătă 20 Mai:
Dunărea Brăila – CSM București – ora 15:00
CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud – CSM Târgu Jiu – ora 17:30
Duminică 21 Mai, învinsele din semifinale vor juca finala mică [locurile 3-4] – ora 15:00, iar învingătoarele își vor disputa marea finală [locurile 1-2] – ora 17:30. Turneul Final Four va fi transmis în direct pe #ProArena.
Ultima etapă din sezonul competițional 2022/2023 este programată pentru data de 26 Mai 2023 atunci când Brăila va juca în deplasare împotriva echipei CSM Tg. Jiu.
Hai, Dunărea Brăila!