INTERVIU Jan Leslie: ”Suntem recunoscători suporterilor și îi vom recompensa sezonul acesta!”
Cum a fost la reuniunea echipei?
Ne-am întors în Brăila. A fost grozavă revederea cu toți membrii clubului, cu jucătoarele noi, cu cele vechi și în sfârșit să revenim. Am fost foarte fericiți pentru rezultatele din sezonul trecut și vreau să mulțumesc tuturor pentru susținere și fanilor pentru tot ce au făcut pentru noi. Acum suntem pregătiți să facem încă un sezon foarte bun la Brăila. A fost bine în vacanță dar tuturor ne-a fost dor de Brăila, să luptăm pentru echipă și pentru oraș. A fost o revedere frumoasă.
Care sunt obiectivele sezonului?
Obiectivele pentru noul sezon sunt foarte greu de stabilit. Desigur că vrem să câștigăm meciurile din campionat, pe cele din EHF și pe cele din Cupă. Sigur că vrem să câștigăm toate meciurile pe care le jucăm dar avem un campionat puternic în România. Nu vreau neapărat să fim numărul 1, sigur că îmi doresc să câștigăm, dar trebuie să fim mai buni la meciurile de acasă, să fim mai buni la meciurile din deplasare și apoi să vedem cum ne adaptăm cu jucătoarele noi care au venit, cum vrem să câștigăm, cum putem să facem lucruri bune.
Sezonul trecut a fost unul foarte bun, dar totuși, am schimbat destul de multe jucătoare. E nevoie de răbdare nu pentru rezultate, ci pentru modul în care vom juca. Mergem la victorie în fiecare meci si sper ca transferurile pe care le-am făcut să ajute jucătoarele vechi să facă încă un sezon bun. Vrem să câștigăm toate meciurile pe care le jucăm dar avem respect față de echipele adverse din campionat, iar cel românesc e foarte puternic. Și echipele din EHF sunt de asemenea valoroase.
Vrem să repetăm rezultatele bun din sezonul trecut. Sperăm că vor fi mai bune sezonul acesta, pentru că finalul sezonului trecut nu a fost tocmai cum ne doream. Dacă reușim să ne mobilizăm mai bine, vom reuși.
Cum arată perioada de pregătire?
Am ales să începem pregătirea 4-5 zile mai târziu. Am văzut programul tuturor competițiilor sportive, va fi un sezon lung și greu, și am ales să ne reunim un pic mai târziu și să intrăm direct în antrenamente. O să avem multă pregătire fizică. Va fi greu pentru jucătoare în următoarele 2-3 săptămâni, cu 2 antrenamente pe zi.
Vom juca și meciuri amicale, însă nu vom juca la rezultat. Urmărim progresul în joc, adaptarea noilor jucătoare la modul de joc, de aparare și alergare. Vom avea 2 meciuri împotriva unor echipe tinere de băieți, vom avea și un turneu la Craiova cu încă 3 echipe românești. Apoi vom face și o mică excursie de grup, menită să aducă o mai bună cunoaștere între jucătoare. Avem și cantonament în Croația, 6 zile în care vom juca 2 meciuri amicale.
Cel mai important este ca echipa să fie pregătită până la 1 Septembrie, când vom avea primul meci oficial în campionat, destul de dificil, în deplasare.
Am văzut sezonul trecut că au fost foarte multe meciuri grele. Dacă nu ești 100% în meci, nu câștigi. Partea principală este pregătirea fizică, adaptarea jucătoarelor noi și pregătirea pentru primul meci dn campionat.
La ce se pot aștepta fanii în acest sezon? Crezi că va fi mai spectaculos decât precedentul?
Încercăm să aducem mai multă strategie în joc, mai multă atitudine și să nu mai avem momente în care nu avem un joc bun și câștigăm și momente în care să jucăm foarte bine și să pierdem. Acesta este mixul pe care trebuie să-l facem.
Acum îmi este mai ușor să antrenez, pentru că am avut timp să pregătesc modul de joc. Am avut un echilibru bun sezonul trecut, nu numai în rezultate ci și cu atmosfera bună în echipă. Ce ne-a scăpat sezonul trecut, avem ocazia să schimbăm sezonul acesta. Sezonul trecut l-am abordat pas cu pas și a ieșit bine, anul acesta avem mai mult timp de pregătire și sper că va fi și mai bine.
Ne dorim să îi surprindem pe suporteri, să avem un caracter bun și să ne arătăm forță când jucăm. Nu contează cum jucăm, contează să luptăm și să arătăm oamenilor că putem câștiga și în zilele bune și în cele mai puțin bune. Ne trebuie atitudinea potrivită și un joc rapid.
Vreau să transmit suporterilor, în numele echipei, că suntem recunoscători pentru susținerea lor și vrem să îi recompensăm anul acesta cu rezultate foarte bune!
Hai, Brăila!