DUNĂREA BRĂILA A EGALAT CAMPIOANA ROMÂNIEI

Dunărea Brăila a obținut un punct cât o victorie, pe terenul formației care reprezintă România în Liga Campionilor, CSM București. Meciul s-a terminat 35-35, partidă care a contat pentru etapa a XX a a Ligii Florilor Mol.

Francielle Gomes da Rocha a marcat 9 goluri, Larissa Fais Munhoz Araujo –  6, Mireya Gonzalez – 5, Jessica Quintino şi Kristina Liscevic, câte 4.

Portarul Kira Trusova a avut 12 intervenţii.

“A fost un meci important și greu. Am jucat contra celei mai bune echipe din România iar jucătoarele de la CSM București au arătat de la început cât de bune sunt. Însă noi am luptat în continuare și chiar dacă la un moment dat a fost o diferență de 6 puncte, în final am arătat că ne merităm punctul adus de egal. Sunt fericit pentru echipa mea, a luptat și a arătat că are o atitudine bună. Am aplicat un curs al jocului pe care îl practicăm de multe luni la Brăila, fetele s-au ambiționat și s-a putut vedea că după ce au tot marcat, nu le-a mai fost frică” a declarat Jan Leslie, antrenor principal Dunărea Brăila.