PATRU ETAPE. PATRU RĂSPUNSURI.

CS MINAUR BAIA MARE – HC DUNĂREA BRĂILA 25–34 (10–18)
În etapa a IV-a a Ligii Florilor MOL, joi, 17 septembrie, HC Dunărea Brăila a ajuns la Baia Mare, într-un loc în care handbalul are propriile sale povești, dar nu în casa obișnuită a Minaurului, Sala Sporturilor „Lascăr Pană”, ci în sala de sport a Școlii „Vasile Alecsandri”, după ce “Sărbătoarea Castanelor” a mutat meciul.
Locul s-a schimbat. Dunărea, nu. Iar dacă meciul a ajuns într-o sală de sport a unei școli, echipa a venit cu lecția pregătită: 34–25, a patra victorie consecutivă și un joc în care disciplina, răbdarea, inteligența și caracterul au spus povestea unui grup care începe să-și recunoască propria forță, cu Bogdan Burcea la catedră.
La Baia Mare, Dunărea a câștigat cu 34–25, dar dincolo de scor a rămas imaginea unei formații care a știut exact ce vrea și nu s-a abătut de la drumul ei: a condus jocul, a controlat momentele importante și nu a lăsat deplasarea să schimbe nimic din ceea ce construise în primele trei etape; nu a fost o victorie făcută dintr-un singur moment, ci una construită de întregul grup, din răbdare, disciplină, încredere și acea solidaritate care nu se vede întotdeauna în statistică, dar se simte în fiecare fază.
Poate că aici este una dintre poveștile acestui început: Dunărea nu mai joacă fiecare meci ca pe o demonstrație că poate câștiga, ci începe să-și recunoască propriul fel de a o face. Fiecare meci adaugă ceva, fiecare deplasare lasă în urmă o lecție, iar toate aceste lucruri mici încep să se adune într-o identitate.
Patru etape, patru victorii și opt puncte. Dar mai important decât seria este felul în care ea a fost construită: aceeași echipă, aceeași idee, aceeași capacitate de a-și duce jocul până la capăt, indiferent de sală, de distanță sau de adversar. Dunărea nu mai are doar un început de sezon fără greșeală; începe să aibă o semnătură.
Pe 7 octombrie, povestea se mută din nou la Brăila, în Polivalentă, pentru etapa a V-a și întâlnirea cu CSM București. Dunărea se întoarce acasă, acolo unde tribunele nu privesc doar meciul, ci îl trăiesc împreună cu echipa.
Până atunci, Liga Florilor lasă prim-planul echipei naționale, iar Dunărea trimite șase jucătoare — Cristina Laslo, Mihaela Mihai, Elena Roșu, Bianca Curmenț, Diana Lixăndroiu și Rebeca Necula — la lotul pregătit de Ovidiu Mihăilă pentru Final Four-ul EHF EURO Cup 2026.
Competiția a reunit la start opt echipe care au jucat în cele două grupe ale EHF EURO Cup prin statutul de gazde ale EURO 2026 — România, Polonia, Cehia, Slovacia și Turcia — și prin clasarea pe podium la EURO 2024 — Norvegia, Danemarca și Ungaria; după șase etape, primele două echipe din fiecare grupă au ajuns la Final Four-ul de la București: Norvegia, Ungaria, Danemarca și România.
Pe 26 septembrie, in semifinale, România va intalni Danemarca, iar Norvegia va juca cu Ungaria. Pe 27 septembrie sunt programate meciul pentru locul al treilea și finala, toate la București.
Patru etape au trecut, patru victorii au rămas. Iar Dunărea merge mai departe cu ceva ce nu încape în tabelă: a început să știe nu doar cum să câștige, ci și cine este.
CS MINAUR BAIA MARE – HC DUNĂREA BRĂILA 25–34 (10–18)
Arbitri: Theodor Șerbu / Andrei Vasilescu (B)
Observator: Georgiana Doană (B)
CS Minaur Baia Mare: Kapitanović (5 intervenții), Mihiș (1) – Quintino (6 goluri – 1/7m), Porsmyr (4), Damian (3), Spugnini (3 – 1/7m), Mbengue (3), Gomes (2), Šablić (2), Ilyina (1), Mițicuș (1), Santos, Lăcusteanu, Rusten, Romaniuc, Ianăși. Antrenor: David Ginesta
HC Dunărea Brăila: Trusova (8 intervenții), Brăgaru (2 – 1/7m), Curmenț (1) – Kirdiasheva (11 goluri – 3/7m), Raicea (5 – 1/7m), Mohamed (3), Lixăndroiu (3), Roșu (3), Olteanu (2), Ježić (2), Laslo (2), Mihai (1), Janjušević (1), Necula (1), Mihăilă, Lefter. Antrenor: Bogdan Burcea
Rezultatele etapei a IV-a
CSM București – CSM Târgu Mureș 42–26 (22–13)
CS Minaur Baia Mare – HC Dunărea Brăila 25–34 (10–18)
CSM Slatina – CSM Târgu Jiu 29–24 (13–13)
CSM Iași 2020 – CSU Știința Politehnica București 20–19 (9–6)
CSM Corona Brașov – CS Rapid București 22–22 (12–12)
HC Zalău – CS Gloria Bistrița (miercuri, 30 septembrie, ora 18:00, TVR SPORT)
SCM Râmnicu Vâlcea – SCM Universitatea Craiova (miercuri, 30 septembrie, ora 18:00)
Clasament Liga Florilor
- CSM București – 8 p
- HC Dunărea Brăila – 8 p
- CS Gloria Bistrița – 6 p (3j)
- CS Rapid București – 5 p
- CSM Slatina – 5 p
- SCM Râmnicu Vâlcea – 4 p (3j)
- SCM Universitatea Craiova – 4 p (3j)
- CS Minaur Baia Mare – 4 p
- CSM Corona Brașov – 2 p
- HC Zalău – 2 p (3j)
- CSM Târgu Jiu – 2 p
- CSM Iași 2020 – 2 p
- CSU Știința București – 0 p
- CSM Târgu Mureș – 0 p
Programul etapei a V-a
SCM Universitatea Craiova – HC Zalău (duminică, 4 octombrie)
CSM Târgu Jiu – CSM Iași 2020 (duminică, 4 octombrie)
CSM Târgu Mureș – CSM Slatina (duminică, 4 octombrie)
CS Rapid București – SCM Râmnicu Vâlcea (miercuri, 7 octombrie)
HC Dunărea Brăila – CSM București (miercuri, 7 octombrie)
CSU Știința Politehnica București – CSM Corona Brașov (miercuri, 7 octombrie)
CS Gloria Bistrița – CS Minaur Baia Mare (miercuri, 7 octombrie)
*articol scris de SILVIU STANCIU
