DUNĂREA BRĂILA, LOCUL 4 ÎN EHF EUROPEAN LEAGUE

Am luptat până la final și am dus Brăila cât de sus am putut noi, în Europa. Am parcurs un drum greu până am ajuns în Final Four, am parcurs mii de kilometri, am dat sute de goluri și ne-am bucurat împreună!
Drumul s-a opritla final de competiție, obținând locul 4 in EHF European League. Am eliminat 6 echipe cu ștate vechi în competițiile internaționale și am luptat până la final!
Semifinala – Gloria Bistrița – Dunărea Brăila, scor final 37 – 26
Dincolo de premii, de clasament și medalii, Dunărea Brăila a atins performanțe istorice.
Argint în Cupa României, prezența în Final Four EHF European League, echipa de tineret campioană națională. Am pus Brăila pe harta sportului de performanță!
Finala mică EHF European League
Dunărea Brăila – Neptunes Nantes |#ScorFinal 38 – 39|
A fost un meci de infarct, cu reveniri de la -7 goluri și cu lovituri de departajare, jucătoarele au dat totul pe teren. Am parcurs un drum european cu presiunea neîncrederii multora, însă am arătat că se poate! Și nu ne oprim aici!
Vom ținti la fel de sus, la fel de îndrăzneț! Iar pentru asta avem nevoie de voi, al optulea jucător!
Vă mulțumim, brăileni! Pentru tot drumul parcurs alături de noi, pentru toate deplasările făcute.
Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi în acest drum și dăm asigurări că performanțele echipei vor continua!
Brăila are cu ce se mândri!
Brăila a avut o echipă într-una dintre cele mai mari competiții ale Europei!
Bravo, Dunărea! Bravo, Brăila!
Alb albastră e inima noastră!
UNIȚI PENTRU BRĂILA