Welcome back, Mirabela! Pivotul brăilean se întoarce acasă
În 2019 la terminarea junioratului Mirabela Coteț a semnat un contract pe cinci sezoane cu Dunărea Brăila. Mirabela Coteț a fost împrumutată la CSM Târgu Jiu în decembrie 2022 iar în martie 2023 a semnat prelungirea înțelegerii cu gruparea gorjeană până în 2024.
A venit momentul ca Mirabela să se întoarcă acasă. Ne vom baza pe talentul și munca ei pentru a atinge obiectivele sezonului.
“Sunt extrem de recunoscătoare și bucuroasă să anunț că voi juca din nou pentru HC Dunărea Brăila în următorul sezon. Ultimii doi ani petrecuți la alt club m-au ajutat să mă maturizez și să evoluez ca jucătoare, iar acum mă simt mai puternică și mai pregătită ca niciodată să revin acasă.
Mulțumesc clubului HC Dunărea Brăila pentru încrederea acordată. Sunt nerăbdătoare să mă întorc pe teren și să dau tot ce am mai bun pentru a aduce bucurie suporterilor noștri minunați” -– Mirabela Coteț
Bine ai revenit,Mira!
Alb albastră e inima noastră!